Glosar Termeni

Planul Naţional de Dezvoltare

Documentul de planificare strategică şi programare financiară, care are ca scop să orienteze şi să stimuleze dezvoltarea economică şi socială a ţării pentru atingerea obiectivului Uniunii Europene, respectiv realizarea coeziunii economice şi sociale.

Plată directă

Transferul sumelor reprezentând prefinanţare sau al sumelor din instrumente structurale şi al cofinanţării suportate din surse de la bugetul de stat, direct de la Autoritatea de certificare şi plată la beneficiar.

Plată indirectă

Transferul sumelor reprezentând prefinanţare sau al sumelor din instrumente structurale şi al cofinanţării suportate din surse de la bugetul de stat, indirect de la Autoritatea de certificare şi plată la beneficiar, prin intermediul Unităţii de plată.

Prefinanţare

Sumele transferate din bugetul de stat sau din instrumente structurale către un beneficiar, cu excepţia celor din sectorul privat (dacă prin acest transfer nu se intră sub incidenţa prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat) ori unei organizaţii neguvernamentale - prin plată directă sau prin plată indirectă - pentru lichidarea angajamentelor de plată faţă de un contractor, în stadiul iniţial de implementare a proiectelor, în baza unui contract de finanţare încheiat între beneficiar şi Autoritatea de management/Organismul intermediar responsabil/responsabilă, în vederea asigurării derulării corespunzătoare a proiectelor.

Procedura de atribuire

Etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă şi de către candidaţi/ofertanţi pentru ca acordul părtilor privind angajarea în contractul de achiziţie publică să fie considerat valabil; procedurile de atribuire sunt: licitaţia deschisă, licitaţia restransă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte, concursul de soluţii.

Program Operaţional

Document prezentat de un stat membru şi adoptat de Comisie care defineşte o strategie de dezvoltare în conformitate cu un ansamblu coerent de priorităţi, pentru a cărui realizare se face apel la un Fond sau în cadrul obiectivului de convergenţă, la Fondul de Coeziune şi la FEDER

Proiect generator de venituri

Orice proiect care implica o infrastructura a carei folosire presupune aducerea de câstiguri directe beneficiarului si orice operatiune rezultata din vânzarea sau închirierea de terenuri sau cladiri.

Propunere financiară

Parte a ofertei ce cuprinde informaţiile cu privire la preţ, tarif, alte condiţii financiare şi comerciale corespunzătoare satisfacerii cerinţelor solicitate prin documentaţia de atribuire.

Propunere tehnică

Parte a ofertei elaborată pe baza cerinţelor din caietul de sarcini sau, după caz, din documentaţia descriptivă.