În luna mai 2024, fonduri-structurale.ro, în calitate de Punct de Contact Național pentru EaSI, a organizat o serie de evenimente dedicate finanțării inovării sociale. Workshopurile, desfășurate în Piatra Neamț, București, Brașov și Timișoara, au reunit aproximativ 100 de participanți, creând astfel un cadru propice pentru viitoare colaborări și pentru accesarea de către organizațiile din România a finanțărilor disponibile prin Fondul Social European Plus - componentele EaSI și Social Innovation+
Evenimentele au inclus prezentarea conceptelor de inovare socială, economie socială și antreprenoriat social. Ulterior, participanții au avut ocazia să afle informații esențiale despre oportunitățile de finanțare pentru inovare socială disponibile, fiind prezentate apelurile deschise în cadrul Fondului Social European Plus pe EaSI și Social Innovation+, precum și oportunitățile prezente la nivel național prin programele Educație și Ocupare și Incluziune și Demnitate Socială - liniile dedicate sprijinirii înființării de întreprinderi sociale.
Evenimentul a cuprins și o secțiune dedicată sfaturilor și recomandărilor pentru realizarea unor proiecte de succes, cu accent pe elementele relevante pentru accesarea finanțărilor gestionate direct de Comisia Europeană.
În cadrul fiecărui eveniment au fost prezenți și invitați din organizații relevante pentru domeniul inovării sociale care au prezentat experiența lor în derularea de proiecte, respectiv: