Asociația de MicroFinanțare din România organizează în data de 26 septembrie 2023 evenimentul „Policy Forum: Cum putem utiliza mai bine capacitatea de implementare a organizațiilor de microfinanțare din România pentru a crește incluziunea socială, a educa și dezvolta comunitatea de întreprinderi sociale”. Acesta va fi organizat în sala Lyon a Hotelului Novotel din Calea Victoriei, 37B, București, România.
Evenimentul va facilita schimbul de informații și bune practici în implementarea programelor europene de microfinanțare și de finanțare a întreprinderilor sociale și va contribui la realizarea principalelor elemente ale planului de acțiune al Asociație de microfinanțare din România de a crește incluziunea socială, a educa și dezvolta comunitatea de afaceri și Întreprinderi sociale. Participanții la eveniment sunt reprezentanți ai instituțiilor de microfinanțare din România membre ale Asociației de MicroFinanțare și actori cheie ai sectorului: reprezentanți ai autorităților centrale și de reglementare și supraveghere, finanțatori, reprezentanți ai sectorului economiei sociale, asociații ale întreprinderilor mici și mijlocii .
Agenda evenimentului include prezentări ale noilor programe Europene: Invest EU, indicatori-cheie de performanță ai sectorului de microfinanțare din România, provocări și exemple de bune practici și lecții învățate în implementarea programelor europene și naționale într-un context economic dificil generat de pandemia de COVID-19 și conflictul militar recent din Ucraina.
Evenimentul se va desfășura atât fizic cât și online. Dacă doriți să participați în format fizic, trebuie să trasmiteți un mesaj de confirmare la adresa secretariat@microfin.ro până în data de 25 septembrie 2023, pentru participarea online trebuie să vă înregistrați prin completarea formularului disponibil aici
Update: Documentele prezentate în cadrul evenimentului sunt disponibile aici.
Documente |
---|
Documente eveniment.zip |